Noţiunile de «natură» şi «mediu geografic» sunt foarte apropiate, însă prima dintre ele este mai largă. Mediul geografic a apărut datorită activităţii îndelungate a omului şi influenţei lui asupra naturii. Mediul geografic este o parte a naturii Terrei, în care se desfăşoară viaţa şi activitatea omului, şi asupra căreia omul exercită o influenţă transformatoare. Mediul geografic sau mediul ambiant este condiţia principală de existenţă şi activitate a societăţii umane. Din acest mediu omul obţine diverse resurse naturale, necesare pentru viaţa şi activitatea sa.

 Pe parcursul întregii istorii a dezvoltării umanităţii s-a înregistrat o permanentă interacţiune a omului cu natura. Ca rezultat, landşafturile naturale au fost transformate şi create aşa-numitele landşafturi antropogene, care ocupă astăzi peste 60% din suprafaţa uscatului. Circa 20% din această suprafaţă a suferit transformări radicale — au apărut oraşe şi localităţi rurale, terenuri cultivate, mine şi cariere de extracţie a bogăţiilor naturale subterane, lacuri şi masive de păduri artificiale etc. La etapa contemporană de dezvoltare a societăţii a sporit esenţial, pe de o parte, utilizarea resurselor naturii, iar pe de alta — poluarea mediului natural. Numai în ultimele trei decenii, în lume s-a consumat o cantitate mai mare de resurse naturale, decât în toată istoria precedentă a civilizaţiei umane. Actualmente influenţa omului asupra naturii adesea depăşeşte prin proporţiile sale acţiunea forţelor naturale ale Pământului — geologice, chimice, biologice, ceea ce duce la apariţia dezechilibrului în natură.

 Influenţa exercitată de societatea umană asupra mediului geografic constituie baza folosirii naturii. Proporţiile utilizării resurselor naturale depind de dezvoltarea economică a cutărei sau cutărei ţări. Cu cât este mai înalt nivelul de industrializare şi de dezvoltare, economică a ţării, cu atât mai multe
 resurse naturale sunt utilizate.

 Problema folosirii naturii ca parte a problemei globale «omul — mediul natural» este complexă. Aceasta este, înainte de toate, o problemă internaţională, la soluţionarea căreia participă mai multe ţări şi organizaţii, în primul rând Organizaţia Naţiunilor Unite. Ţările lumii dispun de o varietate mare de condiţii şi resurse naturale» care influenţează în mod diferit de la ţară la ţară asupra dezvoltării economiei lor.

 Resursele naturale sunt corpurile şi forţele naturii folosite nemijlocit în producţie şi care constituie baza ei de materie primă şi energetică. Pornind de la nivelul de dezvoltare a ştiinţei şi tehnicii» pe măsura dezvoltării societăţii umane, în categoria de resurse naturale sunt incluse noi forţe şi corpuri ale naturii. De exemplu, petrolul, gazele naturale, bauxitele au început să fie folosite abia la sfârşitul sec. XIX» iar metalele rare, metalele radioactive — în a doua jumătate a sec. XX. La etapa actuală tot mai insistent sunt cercetate posibilităţile folosiri) argilei pentru producerea aluminiului» a energiei fluxului şi refluxului, eoliene, a valurilor maritime pentru pro-ducerea energiei electrice etc.

 Condiţiile naturale, spre deosebire de resurse, nu sunt folosite nemijlocit în producţie. Ele favorizează sau reţin dezvoltarea producţiei sociale. Condiţiile naturale (relieful, clima) influenţează, mai ales, amplasarea agriculturii, industriei extractive, a unor categorii de transport.

 Resursele naturale pot fi clasificate după mai multe criterii. Principalele sunt: gradul de epuizare, posibilitatea de renovare a lor, originea, sfera (ramura economică) de utilizare etc.

 După gradul de epuizare se deosebesc resurse epuizabile şi inepuizabile. La prima categorie se referă petrolul, cărbunele, gazele naturale, minereurile. Din a doua categorie fac parte energia solară, geotermală, a fluxului şi refluxului, a valurilor, eoliană, hidraulică, resursele atmosferei (aerul).

 După modul de renovare se deosebesc resurse renovabile şi irenovabile. Primele cuprind resursele pedologice, biologice, de apă potabilă. Resursele irenovabile sunt majoritatea principalelor resurse utilizate de om — resursele minerale şi de combustibil (minereurile, petrolul, cărbunele, şisturile bituminoase, gazele naturale, substanţele chimice şi radioactive).

 După geneză deosebim resurse minerale, funciare, acvatice (de apă potabilă), biologice,  agroclimatice, resursele Oceanului Planetar, cosmice.

 După sfera de utilizare resursele se împart în: industriale, agricole ori resurse agroclimatice, resurse de recreaţie.

 Dezvoltarea societăţii umane a fost strâns legată de utilizarea largă a resurselor naturale. Necesitatea omului faţă de diferite resurse naturale este diferită. De exemplu, fără oxigen omul nu poate trăi nici câteva minute, fără apă doar câteva zile, iar fără metale radioactive el a supravieţuit milenii. O importanţă mare pentru viaţa şi activitatea omului o au resursele agroclimatice, necesare dezvoltării şi asigurării populaţiei cu produse alimentare, resursele minerale şi de combustibil, care servesc drept bază a producţiei industriale contemporane.

 Cheltuielile pentru valorificarea resurselor naturale sunt foarte diferite. În unele cazuri ele sunt minimale, dar de cele mai multe ori ele sunt foarte mari, mai ales, atunci când se utilizează utilaje şi tehnologii scumpe şi când resursele pentru valorificare se află în condiţii climatice extremale (deserturi, regiuni arctice) sau se găsesc la adâncimi ori altitudini mari.

 Resursele naturale extrase devin materii prime pentru diferite ramuri de producţie. La rândul lor, materiile prime, trecând prin mai multe etape de prelucrare industrială, sunt transformate în resurse economice. Astfel, elementele naturii sunt prefăcute, ca rezultat al activităţii omului, în diferite unelte şi mijloace de muncă, clădiri, în alte bunuri materiale.

 Industria mondială contemporană este consumatorul principal de materii prime. În costul producţiei industriale materiei prime îi revin până la 75% din toate cheltuielile de producţie. Dezvoltarea rapidă a industriei de prelucrare în a doua jumătate a sec. XX a dus la consumul enorm de diverse materii prime şi combustibil, agravând în multe ţări din lume problema asigurării cu ele.

 Multe resurse naturale (petrolul, gazele naturale, cărbunele, unele minerale) treptat sunt epuizate, însă ar fi greşit de a dramatiza situaţia la etapa actuală. În primul rând, încă nici pe departe nu numai că nu sunt epuizate, dar nu sunt des¬coperite şi cercetate multe zăcăminte. În al doilea rând, resursele extrase din natură sunt folosite ineficient. O mare parte a lor, în urma prelucrării, nimeresc la deşeuri.

 În al treilea rând, dezvoltarea de mai departe a ştiinţei şi tehnicii va permite de a descoperi şi a include în categoria de resurse naturale noi corpuri şi forţe ale naturii. Totodată, este necesar de a folosi chibzuit şi raţional resursele naturale existente.