Harta politică a lumii a parcurs o îndelungată istorie de dezvoltare, care cuprinde milenii, începând cu diviziunea socială a muncii, apariţia proprietăţii private şi divizarea societăţii în clase sociale.

 Se deosebesc mai multe etape în formarea hărţii politice a lumii, care coincid cu perioadele principale de dezvoltare a istoriei universale. Aceste etape cuprind perioada antică, medievală, perioada modernă şi perioada contemporană.

 Perioada antică (până în sec. V al e.n.) cuprinde epoca sclavagistă şi se caracterizează prin apariţia, dezvoltarea şi pieirea primelor state de pe Terra, aşa ca Egiptul antic, Grecia antică, Roma antică etc, care au contribuit mult la dezvoltarea civilizaţiei umane. încă atunci, orice schimbări teritoriale ale statelor aveau loc ca rezultat al războaielor pustiitoare şi acaparărilor de noi teritorii, înrobirii unor popoare întregi.

 Perioada evului mediu, care cuprinde sec. V—XV ale e. n., se remarcă prin evoluţia de mai departe a hărţii politice a lumii în condiţiile dezvoltării societăţii feudale. Spre deosebire de perioada precedentă, funcţiile politice ale statului feudal erau cu mult mai ample şi variate. La această etapă începe formarea pieţei interne de mărfuri şi lichidarea izolării gospodăriilor şi a unor regiuni întregi. Are loc dezvoltarea meşteşugăritului, agriculturii, apar elemente de specializare într-o anumită producţie a unor gospodarii şi regiuni, se dezvoltă schimbul de mărfuri. Statele feudale tot mai mult tind spre noi acaparări teritoriale şi, ca rezultat, sunt dezlănţuite numeroase războaie în urma cărora unele state dispar, iar altele îşi lărgesc teritoriile, consolidându-şi puterea. Printre cele mai mari şi puternice state feudale medievale se evidenţiau Imperiul Roman, Bizanţul, Rusia Kieveană, Portugalia, Anglia, Spania etc.

 Perioada modernă în formarea hărţii politice a lumii cuprinde sec. XV—XVI şi până la primul război mondial. În această etapă are loc apariţia, consolidarea şi dezvoltarea capitalismului ca formaţiune social-economică nouă şi mult mai progresistă decât cea feudală.

 Pe harta politică a lumii au intervenit schimbări radicale drept rezultat al marilor descoperiri geografice din sec. XV—XVII, care au marcat începutul colonizărilor masive şi creării de către statele europene a imperiilor coloniale. Primele imperii coloniale (sec. XV—XVII) au fost create de Spania şi Portugalia, iar mai apoi (sec. XVII—XIX) locul lor îl ocupă Marea Britanie şi Franţa, care devin cele mai mari deţinătoare de colonii. Descoperirea, colonizarea şi valorificarea teritoriilor şi continentelor noi (America de Nord şi America de Sud, Australia, Noua Zeelandă), colonizarea ţărilor din Asia au contribuit la lărgirea substanţială a legăturilor economice pe plan mondial. Aceste legături au căpătat o mare amploare după revoluţia industrială din Anglia (sfârşitul sec XVIII — începutul sec XIX), când au apărut noi mijloace de transport (nave maritime cu motor cu aburi, transportul feroviar) şi când tânăra industrie a ţărilor din Europa necesita cantităţi crescânde de materii prime şi noi pieţe de desfacere a producţiei finite.

 Schimbări mari în harta politică a lumii s-au produs la sfârşitul sec XIX — începutul sec. XX, când are loc lupta ţărilor capitaliste pentru împărţirea lumii. În acest proces au fost încadrate, în primul rând, marile state coloniale — Marea Britanie, Franţa, de asemenea Germania, Italia, Belgia, Japonia. De exemplu, în 1876 numai 10% din teritoriul Africii era colonizat de către europeni, iar la începutul primului război mondial colonizarea compactă a continentului a fost încheiată. Către această perioadă a luat sfârşit şi împărţirea definitivă a lumii. Reîmpărţirea lumii era posibilă numai pe baza declanşării unor noi războaie, care au şi avut loc ulterior Îs acest scop (primul şi al doilea război mondial).

 În anul 1900 pe harta lumii existau 55 de state suverane în paralel cu sisteme coloniale imense ale Marii Britanii, Franţei şi posesiunile coloniale ale Belgiei, Olandei, Spaniei, Portugaliei, Germaniei, Japoniei, S.U.A., Rusiei.

 Perioada contemporană cuprinde anii de după primul război mondial şi până în prezent. Această perioadă poate fi divizată în trei etape. Prima include anii dintre cele două războaie mondiale, când are loc destrămarea Imperiului Austro-Ungar şi a Imperiului Otoman şi formarea noilor state suverane în Europa (Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia, Albania). Tot în această etapă sunt lărgite considerabil posesiunile coloniale ale Marii Britanii şi Franţei, sporesc coloniile Belgiei, Italiei, Japoniei.

 Între cele două războaie mondiale au reuşit să-şi obţină independenţa politică încă 16 ţări ale lumii, astfel încât la începutul celui de-al doilea război mondial numărul de state suverane a crescut până la 71. În timpul războiului devin suverane încă 10 state şi către anul 1945 pe harta lumii existau de acum 81 de ţări independente.

 A doua etapă a perioadei contemporane de formare a hărţii politice a lumii cuprinde anii de după cel de-al doilea război mondial şi până la sfârşitul anilor '80. În această etapă se produc evenimente de mare importanţă — mişcarea de eliberare naţională în colonii şi începutul destrămării sistemului colonial mondial. În primii ani postbelici îşi obţin suveranitatea cele mai mari colonii din Asia ale Olandei (Indonezia — 1945), ale S.U.A. (Filipinele — 1946), Marii Britanii (India — 1947) etc.

 Paralel cu procesul de eliberare naţională a fostelor colonii, între anii 1945—1950 are loc formarea sistemului mondial socialist sub influenţa şi cu participarea directă a imperiului sovietic, care urmărea scopuri geopolitice de expansiune în Europa şi Asia. În cele 13 ţări socialiste, care au apărut pe harta politică a lumii către anul 1950, procesul de democratizare a vieţii social-economice şi politice a fost denaturat, structurile democratice bazate pe drept au fost înlocuite cu regimuri totalitare comuniste de tip sovietic. Apariţia pe harta lumii a acestui bloc de ţări, înarmate cu ideologia comunistă, a dus la declanşarea «războiului rece» pe o perioadă de mai multe decenii, a paralizat relaţiile economice normale dintre ţările celor două blocuri — socialist şi capitalist. Crearea comunităţii ţărilor socialiste, a organizaţiei de integrare economică socialistă C.A.E.R. şi a pieţei socialiste de mărfuri în frunte cu U.R.S.S. a legat tot mai mult economia ţărilor socialiste de cea a imperiului sovietic. Consecinţele dramatice ale acestui proces sunt resimţite îndeosebi în etapa actuală — etapă de reîntoarcere a fostelor ţări socialiste la economia de piaţă. În cadrul C.A.E.R.-ului, până la 60% din volumul comerţului exterior al ţărilor membre era orientat spre U.R.S.S.

Fig. 1. Harta politică a lumii

 Anii '50 —'60 au marcat decolonizarea Africii. Primele şi-au obţinut independenţa politică Libia (1951), Maroc, Tunisia, Sudan (1956), Ghana (1957), Guineea (1958). Anul 1960 a fost marcat ca «Anul Africii», când devin suverane 17 foste colonii ale Franţei, Marii Britanii, Belgiei — de exemplu, Mali, Mauritania, Niger, Nigeria, Madagascar, Zair etc în anii '60 devin independente încă 15 colonii africane, în marea lor majoritate foste posesiuni ale Marii Britanii — Sierra Leone, Uganda, Tanzania, Malawi, Kenya, Zambia, Lesotho, Swaziland etc. Printre ultimele îşi obţin independenţa coloniile portugheze. În anul 1973 devine suverană Guineea-Bissau, iar în inul 1975 drapelul libertăţii a fost ridicat în cele mai mari colonii portugheze — Mozambic şi Angola. Lupta armată de 15 ani a poporului din Zimbabwe s-a încununat le succes în anul 1980. În anul 1990 a devenit suverană Namibia — una dintre ţările :ele mai mari după suprafaţă din Africa. Lichidarea regimului rasial din Republica Africa de Sud, la începutul anului 1994, a încheiat procesul de decolonizare în Africa. Obţinerea independenţei în anul 1991 de către Statele Federale ale Microneziei şi Republica Insulelor Marshall a încheiat procesul de eliberare naţională din Oceania.

 Este semnificativ faptul că, practic, concomitent (sfârşitul anilor '80 — începutul anilor '90) are loc dispariţia de pe harta politică a lumii a două sisteme — sistemul mondial colonial şi sistemul mondial socialist. Tot atunci are loc pieirea imperiului sovietic.

 În anii 1989—1991, în fostele ţări socialiste din Europa au loc revoluţii democratice, în marea lor majoritate, fără vărsări de sânge (revoluţii «de catifea»), care au dus la demontarea regimurilor totalitare comuniste, la restabilirea democraţiei şi reîntoarcerea la economia de piaţă. Încă un moment semnificativ, ce s-a produs în octombrie 1990, a fost dispariţia de pe harta politică a lumii, după o perioadă de 41 de ani, a ţării artificial formate după cel de-al doilea război mondial — Republica Democrată Germană, ca rezultat al reunificării Germaniei.

 Începând cu luna decembrie 1991 a încetat să mai existe pe 1/6 a Terrei U.R.S.S., în locul căreia s-au format 12 state suverane (mai înainte, în 1990, îşi proclamase suveranitatea trei ţări baltice — Letonia, Lituania şi Estonia). Astfel, în locul fostei U.R.S.S., s-au format 15 state suverane, iar fosta Iugoslavie s-a divizat în 5 state independente (Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia şi noua Iugoslavie (Republica Federală Iugoslavia) în componenţa Serbiei şi Muntenegrului). La 1 ianuarie 1993 Cehoslovacia s-a împărţit în două ţări suverane — Cehia şi Slovacia.

 La începutul anului 1994 pe harta politică a lumii existau circa 190 de ţări suverane, dintre care peste 180 erau membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. De menţionat că în anul 1992 a devenit membru al ONU şi Republica Moldova.

 Pe harta lumii mai există aproximativ 40 de state-colonii (Macao, Puerto-Rico, insulele Virgine, Gibraltar etc.) şi alte teritorii şi posesiuni arbitrare (insulele Malvine (Falkland), Sahara Occidentală, Timorul de Est etc.

 Majoritatea dintre ele, însă, sunt ţări cu o suprafaţă şi o populaţie foarte reduse şi nu joacă un rol important în economia şi politica mondială.

 Astfel, la începutul anilor '90 practic s-a terminat procesul de evoluţie contemporană a hărţii politice a lumii.